Holobâca – Rețetă tradițională din Bucovina

Holobâca – Rețetă tradițională din Bucovina

Ce este holobâca din Bucovina?


Holobâca este o strășnicie a locului. Nu intră complet nici în categoria borșului, nici a supei, nici a ciorbei, și cu siguranță nici în categoria mâncărurilor preferate de copii. Însă cu siguranță intră în categoria „sănătate în farfurie”.

Dacă ar fi asemănată totuși cu ceva, pentru a putea da o sclipire imaginației voastre, ar fi o supă cremă împletită cu o salată ușoară. Se mănâncă de obicei rece, în zilele însorite de vară, și se servește “goală”. Sau dacă doriți totuși să o serviți cu ceva lângă, atunci o mămăliguță, fie ea rece sau caldă, este combinația perfecta (oricât de neobișnuit ar suna asta).

Holobâca amintește de copilărie, și de verile care parcă erau mult mai colorate. Aminmancare de varatește de zilele de mers pe deal la făcut fânul, când soarele ardea, dar apa luată din izvorul rece făcea ca arșița să dispară pentru un timp. Și mai amintește de cât de mult trebuia să se roage bunica de mine să mănânc holobâca din farfurie, ce părea în capul meu o ciudățenie de supă ce avea mult prea multe buruieni, și cumva, deloc carne.

O ciudățenie pe care am ajuns să o iubesc, și să o mănânc pe cât de des se poate, căci amintește de vremuri trecute și de oameni care știau cum să pună sănătatea în farfurie.
Acum a ajuns să fie un borș reprezentativ al verii, mâncat rece când căldura de afară scoate din meniul de obicei mâncarea servită la temperaturi ridicate.  

Dar acum, oare de ce anume este nevoie pentru a face holobâca?

Ingrediente pentru holobâcă:

  • Chișleac (iaurt de băut) - 3 sferturi din oală

  • Apă – un sfert
  • 4 legături de lobodă (se pot pune și mai multe, depinde cât de groasă este o legătură – bunica strângea două mâini zdravene de lobodă)
  • O legătură de ceapă verdeingrediente holobaca
  • Câteva codițe de usturoi verde
  • O legătură de mărar
  • O legătură de pătrunjel
  • O legătură de leuștean
  • O crenguță, două de tarhon
  • Două linguri de orez
  • Un ou
  • Cca 500g de smântână
  • Sare
  • Piper
  • O lingură de ulei
 
 

Cum se prepară borșul verii, holobâca?


Se ia o oală măricică și se umple pe 3 sferturi cu chișleac, un sfert apă și se pune pe foc. Nu se lasă tihnit la fiert acestea două că și venim din spate cu restul ingredientelor, așa că: luăm legăturile de lobodă și, după ce le-am spălat bine, le tocăm fără să acordăm prea multă ateție, adică, nu trebuie tăiate mărunt. Fruzele se taie pe lat, să iasă fâșii lunguiețe, și așa se aruncă în oală. Nu se taie cubulețe, ci vrem loboda să capete forma și aspectul unor tăiței mai groși.

După ce loboda este în oală, ne apucăm și de celelalte verdețuri – luăm legătura de ceapă verde și o tocăm mărunt pe toată și o împreunăm cu loboda. Tot mărunt se taie și legătura de mărar, cea de pătrunjel și cea de leuștean, cât și acele câteva codițe de usturoi. Când ați terminat cu ele, zvârliți și o crenguță de tarhon.

Tot acum se adaugă sarea și piperul. Dacă doriți, puteți să folosiți și alte condimente, însă holobâca bunicii era perfect completată doar de cele două.
Și abia acum lăsăm oala plină de verdeață să se frământe și să se împletească la foc strașnic.

Când este aproape gata de fiert, punem două linguri de orez în oală. Îl lăsăm cateva minute, să se facă dolofan. Dăm apoi focul la mic, ori luăm oala de pe aragaz, și facem următorul lucru: batem un ou bine, bine, și îl amestecăm cu cca 500 de grame de smântână. Luăm un polonic de borș și îl punem peste smântâna noastră, amestecăm iar bine, și abia atunci o turnăm cu grijă, încetișor, în oala noastră. Amestecăm și îl punem înapoi la foc mic, însă nu pentru mult timp, doar cât să dea un clocot.
bors de vara cu legumeApoi se ia de pe foc.

La sfârșit se taie mărunt puțină verdeață, niște pătrunjel (ori ce verdeață preferați), și se presară în ploaie deasupra. În plus, se pot adăuga câteva picături de ulei, pentru “floricelele” de deasupra.

După cum am mai spus, holobâca la noi se mănâncă de obicei rece, să te răcorești în zilele însorite de vară (însă o puteți servi și caldă), și se mănâncă goală, fără pâine, sau de preferați, cu mămăligă. Iar din propria experiență, se cam mănâncă tot din farfurie.

De știut:
Unele gospodine mai pun în holobâcă și bucățele de slăninuță. Acestea sunt tăiate mărunt și rumenite ușor în tigaie, iar când este gata borșul, se aruncă și ele în oală, pentru un plus de savoare.

Dacă doriți să mai aflați și alte rețete care aduc în farfurie ceva special, trageți un ochi la rețeta noastră de borș cu gălbiori. Dacă poftiți ceva dulce, ce ziceți de papanașii noștri cu dulceață de afine, de aici din Bucovina? 
 

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!