Tochitură din Bucovina cu mămăligă de barabule

Tochitură din Bucovina cu mămăligă de barabule

Dacă o să veniți pe la noi în Bucovina, păi atunci este necesar să vă aduc la cunoștință faptul că tochitura se face cu carne de la oală. Ce o fi carnea de la oală vă ridicați sprânceana și întrebați, probabil. Este, fără niciun secret ascuns în mânecă sau după toartă, fix ce spune numele – carne de porc pusă în oală, dar nu fie cum, ci în untură. Lucrul acesta se făcea în trecut, și se face și în ziua de azi, având ca principal scop conservarea cărnii. Dacă slănina se punea în saramură (adică se ascundea bucata de slănină în cât mai multă sare cu putință), atunci, cam același lucru se întâmpla cu carnea de porc, însă cu untură.

Carnea de porc de la oală se taie cubulețe mari și se prăjește înainte, după care se pune în oală și se astupă cu untură, de să fie ascunsă sub strat gros, să nu cumva să se strice când bate căldura pe la ușa de la cămară. Iar în cazul în care sunt curioși, sub capac veți găsi carne de porc, cârnaț de porc, coaste de porc (pe care se cam bat toți din jurul mesei), și slănină – toate tăiate bucățele ușor de manevrat și respectiv, ușor de înfulecat.

Iar mămăliga… Ce e diferit la mămăliga de barabule este că, pe lângă gustul aparte pe care în primește de la cartoful fiert, aceasta are o textură specifică, este mult mai cremoasă, mai fină, aș zice, în comparație cu cea făcută doar cu făină de porumb.

Așa că, dacă doriți să puneți și în farfuria dumneavoastră tochitura moldovenească - o dezordine delicioasă, cu lipsă de respect asupra cântarului, atunci...
 

Este nevoie de:

Pentru tochitură:

  • Cca un kg de carne de porc

  • 200g-300g de cârnați de porc

  • Câteva bucățele de costiță de porc*

  • Un pic de slăninuță*

  • Sare

  • Untură (sau ulei)

Mămăligă:

  • Cartofi (depinde câți pofticioși aveți la masă și cât de mare doriți să iasă – noi am folosit 5 cartofi)

  • Făină de porumb

  • Făină de grâu

  • Sare

În plus:

  • Ochiuri

  • Lapte acru (iaurt sau sana)

  • Brânză de vaci cu smântână

  • Murături

  • Unt/caș/brânză sărată




Cum o pregătim? Păi luăm o cratiță încăpătoare și punem în ea câteva linguri de untură sau ulei. Luăm apoi ingredientele despre care am vorbit, și anume – carnea de porc, cârnațul, costița și slăninuța și începem a le tăia cubulețe așa, mai mărișoare, cam cât să avem două îmbucături dintr-o bucată, și le punem la prăjit.

Cât se face carnea, luăm ceaunul de mămăligă, sau o oală și punem puțină apă cu sare (cam o linguriță) și punem cartofii - apa ar trebui să treacă puțin peste ei - și îi lăsăm la fiert. Cartofii sunt curățați și tăiați în cuburi de mărime medie - forma să fie mai mare decât, spre exemplu, a celor ce sunt puși în borș.
Când sunt fierți începem să îi bătăluim cu un bătălău de lemn. Arată ca un zdrobitor de cartofi, cu care facem noi piure în zilele noastre, însă fără găuri - astfel, barabulele o să fie bătute, însă o să rămână și bucățele mai mărișoare prin mămăligă, pe care le vom găsi și savura mai târziu. În timp ce bătăluim, o să punem și 2 linguri de făină de grâu și făină de porumb cât cuprinde, cât să lege totul împreună ca de mămăligă. Continuăm tot cu bătălăul, nu luăm făcălețul de mămăligă, până se împletește totul. Apoi, ca la mămăliga obișnuită, răsturnăm totul pe un fund de lemn, cu o mișcare rapidă dar grijulie.

*Înainte de a răsturna mămăliga, nu uitați să împingeți ușor marginile acesteia în jos în ceaunul sau oala în care ați preparat-o, astfel va căpăta o formă rotundă uniformă în momentul în care o răsturnăm, cu o mișcare rapidă dar atentă, pe fundul de lemn.
Un sfat delicios adus din copilărie – dacă aveți la îndemână niște brânză sărată, sau caș, faceți cu o lingură sau cu o furculiță un muzunăraș în mămăliga fierbinte și zvârliți-le acolo, închideți înapoi buzunărelul, și acoperiți partea respectivă cu un prosop. Noi ne certam tot timpul pe partea aia cu brânză topită din mămăligă.

Când e gata și tochitura, o luăm de pe foc, iar în locul ei punem tigaia în care prăjim ouăle.

Acum, în farfurie, dacă doriți, se poate pune o bucată de unt peste care se adaugă o bucată de mămăligă fierbinte. Astfel, untul se înmoaie și dă gust special mămăligii. Dacă nu, se poate pune direct tochitura, cu oul prăjit lângă.
Când vine vorba de lucrurile pe care le mâncați la pachet cu tochitura, păi, aici vine partea cu dezordinea despre care vă vorbeam la început, mai exact – masa poate fi plină – puteți servi tochitura cu lapte acru, cu iaurt, cu murături, branză de vaci și smântână, cu o feliuță de caș sau chiar brânză sărată lângă.

Iar dacă tot am deschis cutia cu amintiri delicioase ce au legătură cu tochitura – când eram mici, mamele sau bunicile noastre obișnuiau să pună lapte la fiert în ceaunul în care era făcută mămăliga, peste stratul de mălai rămas. Acesta se înmuia, iar laptele fiert prindea un gust delicios.
Vă puteți imagina cum dormeam toți după, ochii închizându-se încă de la masă, iar cine apuca a ajunge în pat era norocos. Așa că, sfatul meu, mâncați acest dezastru delicios cu câteva ore înainte de culcare, și purtați pantaloni confortabili, pentru a evita orice sperietură adusă de burțile prea pline.

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!