Pasul Palma - atracția din Sucevița

Pasul Palma - atracția din Sucevița

La 1100 m altitudine, in judetul Suceava, se află o trecătoare numită Pasul Palma, care traversează Obcina Mare si leagă Valea Moldoviței de Podișul Sucevei.

Acesta este un monument și poartă cu sine o legendă ce merită a fi cunoscută de toți cei care au trecut prin zonă sau își propun să vină în vizită.

 

Povestea începe în anul 1960 când 2 echipe au început construcția drumului ce leagă localitățile Sadova și Sucevița, și care traversează Obcina Feredeului și Obcina Mare. Cele 2 echipe au început construirea drumului de la capetele acestuia. O echipă a început construcția din Sadova, iar cealaltă din Sucevița. După 8 ani de zile de muncă asiduă, aceștia s-au intâlnit în Obcina Mare, în cel mai înalt punct din trecătoare. În acest punct, au bătut palma, iar acolo a fost construit monumentul Palma. Monumentul este un simbol al muncii și perseverenței de care drumarii au dat dovadă.

 

Acesta are 7 m înălțime, reprezintă o palmă cu degetele întinse vertical, în jurul căreia șerpuieste un drum, care se finalizează cu un pod, plecând spre infinit.

 

Drumul șerpuit până la acest monument te poartă printr-un peisaj greu de descris, vara ai parte de pajiști întinse, căpițe de fân presărate la tot pasul, iar iarna zăpada așternută parcă te poartă într-un basm.

 Dacă sunteți un fan al peisajelor montane, acest drum este de neratat, este musai de avut un aparat foto pentru a prinde toate cadrele dorite. Recomandat pentru șofer, pauze dese pentru a se putea bucura și el de peisaj.

 

Ajunși în vârf puteți vedea totul în zare, iar pentru cei care sunt mai curajoși, acolo se află cea mai lungă tiroliană din România.
Tiroliana de la Palma are o lungime de 1,1 kilometri şi o diferenţă de nivel de 103 de metri.

Pentru o experiență de neuitat și o priveliște spectaculoasă, văzută la aproximativ 100 km/h, Mega Tiroliana la Palma devine o activitate de neratat. Dar de avut în vedere, că în weekend este mai aglomerat, iar timpul de așteptare este mai mare pentru o tură.

 

Acesta este unul din punctele de atracție din Bucovina, de care noi ne-am îndrăgostit, vom reveni pe blog și cu alte locații bune de vizitat în concediu.

 

Vă așteptăm în Bucovina :)

 

 

Compara produse

Trebuie sa mai adaugi cel putin un produs pentru a compara produse.

A fost adaugat la favorite!

A fost sters din favorite!