Am crescut cu astfel de mâncăruri – rapide, gustoase, cu ce mai era în cămară, că doar ziua era lungă, treaba era multă și guri de hrănit existau mereu.
Nu știu cum este vremea pe la voi, pe oriunde v-ați afla acum, însă aici în Bucovina și-au găsit culcuș câteva zile reci și ploioase, așa că o mâncărică ușor de făcut care să ne încălzească puțin sufletele este extraordinar de potrivită acum. Mai ales dacă este și ușor picantă.
Așa că, oricât de mult timp liber am avea, pur și simplu sunt zile când nu ne dorim să îl petrecem în bucătărie. De aceea, deși rețeta aceasta poate să pară complicată, este foarte ușor de făcut. Și tare rapid. Timpul petrecut în bucătărie nu e mult – mai mult e cel petrecut de oală pe foc.
Ce pregătim?
Un alt nume pe care am putea să îl dăm rețetei și care să descrie tare frumos ce avem în farfurie ar fi – pulpe de pui cu sos ușor picant de legume coapte. Sună tare bine, nu-i așa? Exact asta facem. Zacusca are legume coapte, ceapă, morcov și ardei iute măcinat.
De ce se face așa rapid?
Zacusca din sosul pe care îl facem pentru pulpe este deja cumpărată la borcan. Așadar, dacă nu aveți timp să vă ocupați de ingredientele de mai jos – precum tăiatul cepei ori al morcovului, să știți că acestea se află deja în borcanul de zacuscă.Noi am folosit astăzi zacuscă picantă, ca să iasă sosul de la pui ușor picant, însă dacă poftiți alte variante, se pot folosi cu încredere.
Astfel, de ce este nevoie pentru rețeta noastră de pulpe cu sos de zacuscă picantă?
- 6 pulpe de pui (inferioare)
- O ceapă mare
- Un morcov
- Usturoi
- Pătrunjel
- Busuioc*
- Oregano*
- Foi de dafin
- Sare
- Piper
- Boia dulce
- Ulei
- Apă
- Zacuscă picantă (noi de asta am folosit, însă merge foarte bine și cea cu vinete, ori ciuperci)
Cum se prepară pulpele cu sosul ușor picant de zacuscă?

Noi l-am tăiat pe lungime, apoi feliuțe, astfel încât să se observe când este gata mâncărica. Nu uităm de sare, piper, busuioc*, oregano*, foi de dafin și ce alte condimente vă mai sunt dragi pe pui.
Am tăiat puțin și din legătura de pătrunjel, și am pus acum cât e totul pe foc, să-i dea gust. Restul se păstrează pentru sfârșit, când e gata mâncărica, să fie presărat deasupra.
Punem apă peste, cam o căniță, ca să dea în clocot, nu să se prăjească și acoperim totul cu un capac. Lăsăm totul să se facă molcom, la foc nu tare grăbit, și mai completăm cu apă la nevoie. Din când în când o să le mai învârtim, ca să se facă mândru pe toate părțile.
Când mâncărica se apropie încet de a fi gata, o să punem și zacusca. Am lăsat-o pentru sfârșit deoarece legumele din borcan sunt deja fierte, așa că nu este nevoie să stea prea mult pe foc. După cum v-am spus, noi o să folosim astăzi zacuscă picantă și punem câteva linguri zdravene. Așa facem un sos dens, consistent și ușor picant.

Dacă doriți să completați farfuria cu ceva care să ia la fel de puțin timp, se poate face o salată de cartofi cu ghebe. De ce aveți nevoie? Câțiva cartofi – se taie cubulețe și se pun într-un blid încăpător, iar peste ei punem sare, piper, ulei, măsline și salată de ghebe. Aceasta are deja în ea ceapă, gogoșari, morcovi și ghebe, așa că este un amestec perfect pentru cartofi, totul fiind dulce-acrișor.
Și astfel aveți o masă făcută tare rapid, cu gust de Bucovina.
Ce mai poate fi pus lângă, dacă nu vă încântă ideea salatei de ghebe?
În loc de salată de cartofi, merge și cu o salată de varză murată tăiată fin, sau curechi, cum îi spunem noi pe aici.
Pulpele cu sos de zacuscă merg de minune și cu o mămăliguță fierbinte lângă ori cu pâine de casă rumenită ușor pe plită. Dacă aveți un borcănel de murături deschis și uitat prin frigider, combinația e tare bună!
Se poate face și cu altă carne?
Da, sosul acesta de zacuscă picantă merge foarte bine și cu piept de pui sau chiar aripioare. Va trebui să aveți puțin grijă la timpul de gătire, dar sosul de legume ușor picant le îmbracă tare frumos pe toate.